In nisipul fin, dar dur, picioarele se afundau, dind senzatia posesorului ca mersul e greu...si drumul e anevoios. Mai mult...talpile calatorului se asteptau ca din clipa in clipa sa simta intepatura vre-unei pietre ratacite...sau sa simta arsura caldurii.
Dar nimic....asta era surpiza...totul era asa de frumos....si singura agitatie se afla in sufletul temator al calatorului.
Si ma gindesc.de cite ori in a noastra viata nu am fost asa de absorbiti de teama, frica, preocuparile noastre, incit am uitat de realitatea imediata...
Calatorul mergea, mergea....si reflecta poate la astfel de lucruri...si intelese ca de fapt teama ucidea bucuria calatoriei. De fapt trebuia sa traiasca momentul si sa savureze dezmierdarea piciorului de nisipul fin si cald.
Veniste si momentul in care constientiza ca bucuria era calea neteda care se asternea la picioarele sale....si se abandona...
In acel moment....undeva in departare vazu soarele.... vazu lumina.... Stia acum ca trebuise sa mai treaca peste inca un nivel de constiinta ca sa poata sa ajunga intr-o stare de acceptare a denivelarilor nisipului primitor...si sa intuiasca existenta soarelui....
Calatoria....era in plina desfasurare...dar de data asta, calatorul mergea insufletit de bucuria evolutiei. Depasise inca un nivel.... si viata crease o noua sansa pentru el/ea/ei/noi.
Dar nimic....asta era surpiza...totul era asa de frumos....si singura agitatie se afla in sufletul temator al calatorului.
Si ma gindesc.de cite ori in a noastra viata nu am fost asa de absorbiti de teama, frica, preocuparile noastre, incit am uitat de realitatea imediata...
Calatorul mergea, mergea....si reflecta poate la astfel de lucruri...si intelese ca de fapt teama ucidea bucuria calatoriei. De fapt trebuia sa traiasca momentul si sa savureze dezmierdarea piciorului de nisipul fin si cald.
Veniste si momentul in care constientiza ca bucuria era calea neteda care se asternea la picioarele sale....si se abandona...
In acel moment....undeva in departare vazu soarele.... vazu lumina.... Stia acum ca trebuise sa mai treaca peste inca un nivel de constiinta ca sa poata sa ajunga intr-o stare de acceptare a denivelarilor nisipului primitor...si sa intuiasca existenta soarelui....
Calatoria....era in plina desfasurare...dar de data asta, calatorul mergea insufletit de bucuria evolutiei. Depasise inca un nivel.... si viata crease o noua sansa pentru el/ea/ei/noi.
Atingerea si depasirea unui prag ne duce la evolutie intr-un mod detasat.
RăspundețiȘtergereDe cateva dimineti imi zambese si mie Soarele, urandu-mi cu mare bucurie, Buna dimineata! Toate acele zile sunt pline de lumina.
Cu cat trecem peste mai multe praguri, ne apropiem tot mai mult de telul nostru. E foarte bine cand si constientizam aceasta.
Telul nostru ... e o chestie foarte greu de definit.... o numim lumina, "ceva"...si e tare greu sa spunem ca ne apropiem sau ne departam printr-o actiune sau alta. Ceea ce insa putem sa constatam, dar si asta cu o doza de indoiala, e starea de bine sau de rau local raportata la o evolutie de-a lungul timpului nostru.
RăspundețiȘtergere