Cauta/sa cautam drumul...

Este indemnul care inconstient sau constient...ni-l reamintim|sau ni-l reamintesc altii...cauta-ti drumul....(Re)Gaseste calea pe care te simteai fericit sau calea pe care te simteai implinit  profesional sau calea care iti asigura implinirea spirituala..sau calea care cuprinde parti din toate acestea...

Si oricum....curind(fiecare moment e bun oricum) o sa ai un moment de liniste...gindeste-te...

Sa ne gindim...la ce a declansat pierderea caii...sau...ce anume...ne-a alungat permanent de gasirea ei....sau...ce ne-a dus pentru o scurta  perioada..la a gasi acea cale...pe care apoi..printr-un cuvint, fapta am pierdut-o....sau suntem pe punctul de a o pierde....

Si ne pierdem calea..nu datorita altora...ci a acelui ceva ce este in noi (sa fie constiinta oare?)..care ne permite putine greseli.... Efectul lor fiind ireversibil e ca si cum ai incerca sa alini petala unei panselute, framintata inconstient in mina dura a sortii. 

Radical in filtrarea faptelor, cu o maestrie guvernata de ratiune si spirit(in proportii variabile) sa ne gasim drumul ....

Putina culoare..

Pinza tesuta de multa vreme...suporta orice .... de fapt, orice mintea umana putea imagina, si apoi o transpune fara grija in realitatea picturii. Cata libertate aparenta au pictorii..... creatori de personaje, de vise, de lumi. Se intrevedea pe acea pinza....universuri asa de sumbre..ca probabil la momentul in care pensonul atinsese pinza....aceasta tremurase...si toate entitatile din jur..au simtit tremurul. Se vedea pe acea pinza si frumusetea unor universuri....puritatea privirii unui copil fericit de zgomotul provocat de o jucarie... Am spus zgomot..... care de fapt poate provoaca asa mare nefericire unui adult.... Ahhh....Si atunci.... pe aceeasi pinza... cei doi pictori..cel mic si cel mare..... ce ar trebui sa picteze? Bucurie si neplacere in acelasi timp.....contradictia eterna din noi si noi din ea.

Si rationamentul ar duce ..la concluzia intermediara....noi suntem contradictia prin noi insine.

Adaugind un nou fapt la ipoteza, de tipul "timp" - care sa zicem ar domoli/ascunde prin instalare a unei puternici stari de "acceptare" a contradictiilor din noi.... ajungem la starea de intelepciune (aparenta?)....

Si...constat acum...ca de fapt....pensonu...si in acest moment, fara odihna..... traseaza pe pinza...linii cu sens imediat...sau nu.

Cautare contextuala (de primvara, de moment, de intimplare.....)

Sunt eu?

Sunt in singuratatea apasatoare

O adiere ce usor aluneca

In bratele gindului trist

Sunt in caderea de ape

Acea picatura

Ce-si doreste uitarea

Sunt in soarele ce ieri imi parea 

Minunat si cald

Tacerea luminii

Sunt printre ramurile copacului tacut

Acea ramurica

Vie dar pierduta

Sunt in praful rascolit de vint

O particula care in zadar

Isi cauta linistea

Sunt in caramida din temelia

Oricarei cladiri

Acel rosu puternic,ascuns acum

Sunt in poezia nespusa

Versul 

Ce ne alina cindva

Sunt in mine

Pierduta

Oare.... cum si cat?

Confuzie alb-negru

Pornind cu pasi apasati printre evenimentele frumos cugatoare....vedeam la tot pasul cu incintarea unui copil care a constientizat gustul caramelelor cu lapte, bucurie si incintare.

Inaltare...surpriza....uitare acum.... si iar gindurile mi se invalmaseau cu putere...

Nici vis, nici realitate...ci un alt univers care mi-a modificat fara a sta pe ginduri intregul meu univers cunoscut si familiar.... Reactioneaza daca mai poti!!!!!!!?

Si cind e alb. si cind e negru...impletirea extrema..imi da senzatia de pierdere.... 'unde-o sa mergi, cind o sa vii' (un vers cintat de Mondial)...imi rasuna in minte.... 

Alunecarea ascunsa.... imi da senzatia de teama.... nu pot sa zic opreste-te/ma ... ma uit ca un spectator mut...cu ochi tristi... ce va fi va fi... incerc sa ma opun..dar nu pot....

As vrea sa dorm...sa ma uit.

"What dreams may come"

Atit de frumos, si trist ... dar e un vis ce poate deveni realitate: http://www.youtube.com/watch?v=uJRLi73uGBE&feature=related

Vis de o clipa...cind gindul temator zboara..si soarele cald te invaluie...si teama incet dispare...

Vis de o zi ...cind nu simti pamintul sub talpi... dar simti caldura..oh...asa multa caldura

Vis de a doua zi...cind nu simti ziua si noaptea

Vis de a treia zi...cind zapada inghetata se incalzeste sub soapte ce vor exista etern

Vis de a patra zi... cind reflectia la viitor si trecut se contopesc in momentul acum

Vis de a cincea zi... cind mirosul florilor te duce in extaz

Vis de a sasea zi ... cind savurezi sarutul soarelui, a lunii, a vintului, a apei...pe corpul tau

Vis de a saptea zi... viata iti oferi sansa...de a continua visul in vis... 

E vis...sunt in vis... ma contopesc cu el... sunt un vis... in universul de acum.

Ating gindurile, visez simturile

....si oglindirea imaginii...nu arata nimic nou...si totusi....era o diferenta enorma. Ma incerca senzatia de miscare a norilor...care de fiecare data cind ii privesti....isi schimba forma, nuanta, consistenta.... Is asa de pufosi..si siguri pe ei..de isi permit sa stea acolo...iar noi sa ne ridicam privirea la ei.....deci sunt la inaltime..in lumea noastra:) Dar daca de fapt in lumea lor..inaltimea ar insemna...sa fie la picioarele noastre... touche!

Am atins..cu drag....norisorul in gind....pina cind el a devenit aproape real.... i-am simtit frumusetea..si l-am transformat intr-o fibra din mine... Cu ochii deschisi visez la senzatia produsa de atingerea din gind... cat mister... 

Sa ne gindim la nori, ingeri, extraterestri, fantome?

http://www.youtube.com/watch?v=ovU4N-M_SBQ

http://www.youtube.com/watch?v=4HWNKDmlnnQ&feature=related

Pasind spre soare

In nisipul fin, dar dur, picioarele se afundau, dind senzatia posesorului ca mersul e greu...si drumul e anevoios. Mai mult...talpile calatorului se asteptau ca din clipa in clipa sa simta intepatura vre-unei pietre ratacite...sau sa simta arsura caldurii.
Dar nimic....asta era surpiza...totul era asa de frumos....si singura agitatie se afla in sufletul temator al calatorului.
Si ma gindesc.de cite ori in a noastra viata nu am fost asa de absorbiti de teama, frica, preocuparile noastre, incit am uitat de realitatea imediata...
Calatorul mergea, mergea....si reflecta poate la astfel de lucruri...si intelese ca de fapt teama ucidea bucuria calatoriei. De fapt trebuia sa traiasca momentul si sa savureze dezmierdarea piciorului de nisipul fin si cald.
Veniste si momentul in care constientiza ca bucuria era calea neteda care se asternea la picioarele sale....si se abandona...
In acel moment....undeva in departare vazu soarele.... vazu lumina.... Stia acum ca trebuise sa mai treaca peste inca un nivel de constiinta ca sa poata sa ajunga intr-o stare de acceptare a denivelarilor nisipului primitor...si sa intuiasca existenta soarelui....
Calatoria....era in plina desfasurare...dar de data asta, calatorul mergea insufletit de bucuria evolutiei. Depasise inca un nivel.... si viata crease o noua sansa pentru el/ea/ei/noi.

Pasi in trecut, netrecuti

Albul mut al peretilor, se ridica amenintator catre ceea ce eu incercam sa protejez cu toata inima si sufletul. Dar chiar si atunci, fricile personale ma impiedicau in luarea de decizii drastice. Frica de ce, ma intreb si acum.... Sunt un fel de reguli aberante ale societatii (adica a noastre a oamenilor!!!) care te impiedica sa fi si sa arati ceea ce esti...un fel de comunism interior....
Ma intreb, cum ar fi o lume fara cuvinte, in care sa comunicam doar la nivelul mintilor deschise a indivizilor, fara ascunzisuri de noi si de altii? va dati seama cata libertate, deschidere, iubire, pace s-ar putea crea? Nevoia de echilibru imi spune insa, ca evolutia ar putea fi mai inceata...sau chiar deloc...
Simtul realitatii ma impinge sa revin la ce pot percepe eu cu mintea mea de acum, si sa imi concretizez deschiderea.
Acum, aici, o fac prin cuvinte incarcate cu starile mele.... In interactiunea cu oamenii trebuie sa o facem cu partea sufletului, a fizicului...si de fapt trebuie sa facem aceasta deschidere fiecare parte a noastra pe care o constientizam.
Atunci...am facut-o inconstient...in ultimul moment..imi dau seama abia acum. Abia acum... incep sa accept... Priveam cu disperare momentul..... il aveam de mult timp in mine..si il alungasem de fiecare data....
In prima parte a clipelor... a fost doar un puternic si disperat simt de a ajuta omul drag aflat in acea stare. Apoi a fost prabusirea mea cu mine.... si negarea a orice. Apoi a fost, si ma gindesc acum.... cu cita disperare am transmis asta.... un gind de iubire care m-o coplesit. Pentru citeva momente.... acel suflet drag a simtit iubirea mea... A urmat apoi... caderea totala...o perioada lunga.. Astazi pentru prima data citind un articolas (vezi aici) am inceput sa inteleg....
Lasati-va sa fiti voi: ascultati-va acum eu-ul obligat la tacere, calatoriti in eu-ul trecut si eliberati-l prin acceptare, constientizati fiecare atingere a corpului vostru de haine, constientizati fiecare vibratie a sufletului, analiza-ti cu mintea ... si intr-un proces repetitiv de acest gen...lasati-va din cind in cind loc...pentru unificarea totala a celor de mai sus. Tu ca intreg si ca zecimala din lumina. E doar un punct de vedere ......

Forme aparente

Aparent totul prindea contur .... Surpinzator, timpul isi luase o infatisare blinda.  De atitea ori simtisem biciuirea gindurilor alungate de timp. De atitea ori luptasem cu negurile amenintarilor actiunilor nerealizate, cu plictiseala mini-taskurilor deloc complexe, cu lipsa respiratiilor complete, cu pierderea din vedere a frumusetii evidente. Deci .... oh.... de cite ori fiecare din noi ne credem intr-un nivel meta-timp si ne-apucam de luptat cu timpul. E ca si cum ai incerca...sa compari frumusetea abstracta a unei flori cu frumusetea unui vultur. 

Cazuta astfel in timp si privind prin el, adica in mine si prin mine confer un atribut pur personal acestei dimensiuni. 

Interpretabila fiind si aceasta abordare, obosit(a) fiind de forme care in diferite momente (de timp) au consistente diferite, te poti abandona... Aici, desigur se ascunde pericolul abandonului irational....pe care probabil toti l-am trait in primii ani de viata si l-am constientizat mai tirziu.

Abandonul rational in schimb....este greu de stapinit....fiindca aluneci subtil nu in comuniune si pace, ci intr-o noua si poate nesfirsita lupta cu tine insuti.

" Sa intampini orice si pe oricine intr-o stare de LINISTE, in locul zgomotului mental, este marele dar pe care il poti oferi Universului." (Eckhart Tolle)

Felicitare deschisa - La multi ani suflet drag!

In acord cu gusturile celei care face surpriza sigur iti place aceast mini-cintecel de La multi ani!

Daca as fi in acord cu urarile standard.... as incepe cu o multime de cuvinte (vezi Site1, Site2,......, Sitek ;))  plasate ele cu gust unele linga altele....dar foarte greu sesizezi si dimensiunea suflet din ele.

Eu tin sa iti daruiesc o bucatica de suflet, si cu cit daruiesti cu atit acesta creste si devine si mai mare... Iti daruiesc o poveste.

A fost odata, intr-un moment din timpul nostru cind un gind de fericire a arborelui vietii  a creat inca o mladita... era primavara. Sub alintul razelor de soare, sub privirea unor ramuri grijulii si a mingierilor materne, mladita crestea. Avea un sens atunci...sa creasca. Incet aspiratiile ei se rafinau...vroia sa creasca...dar nu oricum. 

Cu dorinta de cautare a ceva... mladita se unduia in vinticelele ce bateau..sperind ca va gasi aplecarea potrivita care...sa ii asigure.....linistea...poate.  Incet incet, in provocatorul drum, printre pendulari intre realitati posibile, plasmuite, mladita, devenita in scurt timp un mic copac, incepea deja sa faca alegeri. Ca ii era potrivita sau nu, ancorarea copacului - devenit din ce in ce mai constient de el- in realitatea imediata era un fapt. 

Copacelul nostru intra astfel in ciclul implicit pe care arborele vietii il imprima automat fiecarei mladite. Incepu la rindul lui sa ofere unor mladite noi un univers cu care fusese invatat.

Isi asumase acest rol, si se bucura de creatie. 

Undeva, in seva absorbita cu drag din pamintul aducator de forta, copacul ajuns la maturitate incepea sa perceapa noi nuante si alte lumi.  Statuse de-a  lungul timpului linga diferiti alti copacei, intelesese cite ceva din lumile lor si reusise sa invete multe lectii. Cel mai probabil, trecuse pe linga altele, dar probil ca avea sa le intilneasca din nou... Incepea sa intrevada o noua dimensiune pe care copacul vietii o imprimase adinc in fiecare mladita, gasirea drumului sau spre absolut. Ce realizaze pina acum, nu era deloc inutil... era doar o scoala ce il pregatise pentru un moment, in care nu trebuia sa faca alegeri, ci initial sa isi umple ramurile de acceptare activa.

Intr-o asfel de stare de incercare, copacului ii fu dat sa perceapa in mod particular universul unui alt copacel, aflat si el in propria poveste. Copacul vietii tocmai era intr-un plin proces creator de drumuri catre universuri pline de inteles si gata de a fi descoperite.

Povestea noastra nu are sfirsit, ea se naste in fiecare moment al aparitiei unei mladite si capata nuante imprimate de alegerile acesteia, nucleul insa ramine mereu acelasi - divizind, compunind - atemporal poate - "tot-urile" individuale.

La multi ani suflet drag!(...)

Moment de/cu visuri

Cit de frumos poate fi sa visezi.... cu ochiul mintii, sau chiar cu ochii deschisi....

http://www.youtube.com/watch?v=qteVnPTDhh4&feature=related

Poti zbura.. si visul e real

Poti spera... si realitatea-i poate vis 

Poti deveni o stinca, 

Poti deveni pamint,

Poti deveni si soare,

Si mare de ginduri,

Poti fi doar o scinteie

Ce foc mocnit aprinde,

Poti fi vulcan salbatic

Ce lumea iti cuprinde,

Poti fi ce vrei...acum, aici, in vis,

Ca visu-i realitatea 

Si-n mreaje el te-a prins....

Sa recunoastem astfel...iubim sa fim in vis:)

http://www.youtube.com/watch?v=2akIpWSxXoU

Despre munca...cu dragoste

Multumita unui scump si drag prieten, am citit.... niste frumoase cugetari scrise de KAHLIL GIBRAN - Profetul

Pentru cei interesati gasiti  linkul aici.

Am extras mai jos....o mica bucatica din oceanul de intelepciune care cred ca il veti gasi in aceasta scriere.

"Dar ce înseamnă să munceşti cu dragoste?

Înseamnă să ţeşi stofa cu fire toarse din sufletul tău, ca şi când iubita-ţi ar trebui să o poarte,

Înseamnă să clădeşti o casă cu tragere de inimă, ca şi când iubita-ţi ar trebui să o locuiască,

Înseamnă să semeni boabele cu duioşie, iar spicele să le seceri cu bucurie, ca şi când iubitaţi

ar trebui să mănânce pâinea caldă,

Înseamnă să pui în toate lucrurile pe care le faci o fărâmă din sufletul tău 

Şi să ştii că toţi morţii fericiţi se ţin în preajma ta, veghindu-te."

Si acuma ma gindesc..de cite ori nu ne plingem...ca aia nu e buna, ca ailalta e..nu stiu cum.... dar de fapt...  de cite ori cind ne-am asezat la birou sa lucram, sau ne-am apucat de facut curat, sau am plecat dimineata la servici, scoala... cu gindul ca da.... privim intilnirea cu munca... ca pe o ofranda adusa iubitei/iubitului? Poate ca niciodata cu intensitate constientizata, sau poate cu o bucurie egosita am facut asta...dar.... e momentul...sa constientizam si sa ne dorim bucuria curata....

Despre reguli, (auto)restrictii si bariere

Intr-o discutie cu buna mea prietena Gabi....am aflat unul dintre principiile ei...si e prea real si amuzant ca sa nu-l scriu aici:

"Legea e ca o bariera peste care trec dulaii, pe sub care trec cateii si-n care prostii dau cu capul..." (by Gabi)

Sa fim deci in viata asta niste masinute de emis legi si reguli...si apoi sa ne postam singurei intr-una din cele trei ipostaze ale principiului?

Buna dimineata

Putin intuneric... senzatie de somn, m-as fi uitat putin inca citeva momente ... dar imi doream sa pot sa simt: buna dimineata

Ginditi-va pe linga cite lucruri trecem in viata asta fara sa ne bucuram de ele.... si cind avem strafulgerari bruste... notati-le...si recititi-le cit puteti de des. Nu uitati sa fiti constienti de frumusete.... Ea se simte..e adevarat...

Dar incet cu incet...ne invatam cu frumusetea..si intram in normalitatea plina de rutina.

Nu! Sa nu lasam sa devenim parte a ei... sa devenim cenusii, fara pata de culoare sau lumina.

Si ce mai poti zice cind cineva/ceva, undeva, iti arata vizibil ca poate exista frumusetea si se poate ivi in cele mai neasteptate locuri.

Negresit....probabil..ca in manifestarile dintre noi...ne aratam frumusetea...dar...dar.....esenta este, cred, sa arati cum esti patruns de ea, cum o poti accepta, simti ..si de ce nu, intelege.

Ce frumos e sa deschizi ochii, sa stii ca iar ai sansa sa simti bucurie si frumusete..... Si atunci cind suntem tristi si coplesiti.... cind ai dori sa nu mai deschizi ochii... ca nu mai vrei sa continui asa.... trezeste-te!!!! De fapt ai dormit... mult prea mult... dar sa invatam din asta, si daca vom cadea din nou..sa ne gasim si sa invatam din nou...

Sunt la lectia de invatat: buna dimineata...

Buna dimineata gindului meu

Buna dimineata imaginii ce incet se formeaza printre genele somnoroase

Buna dimineata laptopului, ajutorul meu de creat universuri

Ale mele si poate si ale altora

Buna dimineata fiecarei celule a corpului..care ma ajuta sa fiu

Buna dimineata sperantelor ce le simt izvorind 

Buna dimineata bitilor-soricei ce imi incetinesc conexiunea...hm

(mm..la astia, sincer... cred ca le-as zice...Adio:d ... deci urmatoarea lectie se intrezareste...

acceptarea si actiunea...cred)

Buna dimineata sunetelor customizabile ce anunta unicitatea momentului

Buna dimineata imaginilor din departare 

Buna dimineata visurilor noastre frumoase pe care le integram in realitate

Buna dimineata privirilor ce mingie pixelii vii 

Buna dimineata parerii de rau ca dimineata va trece

( si iar..necesitatea lectiei de acceptare isi face iar prezenta..cred;)

Buna dimineata si voua, tuturor

Buna dimineata dimineata!

Cu gindul la fericire

De cite ori fiecare dintre noi nu s-a gindit la intrebarea: sunt fericit(a)? 

Si atunci, cel putin mie, imi apare o stare de confuzie evidenta..fiindca fericirea e o notiune discreta, si continua e doar starea care o pregateste.

Si ce anume poate preceda aceste momemente unice, care te fac sa pasesti cu sperante in bratele timpului tau?

- o idee care iti poate rascoli  mintea si sufletul si te face sa simti ca intelegi inca o bucatica dintr-un univers

- o raza de soare, care brusc iti patrunde prin fereastra si ziua ta se lumineaza

- un zimbet cald si deschis a unui vesnic necunoscut de pe strada 

- un buna dimineata spus cu inima

- o imbratisare calda si adinca care sa iti faca sufletul sa tremure

- o privire ce dintr-o clipire poate crea un nou univers

- sunetele duioase rasarite din atingerea cu tandrete a clapelor unui pian

- strafulgerarea unei sperante ca ai vazut ca ai sanse sa gasesti frumusetea si sa te re-gasesti pe tine

- un vis pe care-l visezi cu ochii deschisi cu speranta ca se va confunda cu realitatea fizica 

- o campie de flori peste care pasesti cu grija sa nu zdrobesti frumusetea si sa nu darimi universul nici unei mici fiinte

- oboseala ce te amorteste incetul cu incetul, dupa urcusul unui munte ce parea incredibil de inalt

- ginduri nespuse, dar intelese de priviri care vad profunzimi neconstientizate inca

- ........las aici liber sa il completati si voi....  in fiecare din noi existind speranta unei cai 

Sunt pasi care ma/(..si poate te) duc....cu gindul la un moment de fericire discret dar unic, nebun dar frumos, ireal dar tu-l simti real, arzator desi peste tot e doar caldut sau e frig, intens dar mult prea scurt si ai vrea sa continue, sa pui pe "replay" momentul la fel cum faci cu o melodie care te obsedeaza...si o asculti o zi intreaga de fiecare data provocindu-ti alte si alte senzatii si ginduri.

Cu gindul la fericire.... sa invatam sa visam la ea, sa ne construim (si cu putina ratiune) drumul catre ea, sa acceptam cu deschidere o mana intinsa... si fericirea va aparea.... Nu am spus ca va veni....fiindca nu are ce sa vina, ea este aici in noi si ca un drog simtim  sa o redescoperim mereu si mereu in noi...