Si oricum....curind(fiecare moment e bun oricum) o sa ai un moment de liniste...gindeste-te...
Sa ne gindim...la ce a declansat pierderea caii...sau...ce anume...ne-a alungat permanent de gasirea ei....sau...ce ne-a dus pentru o scurta perioada..la a gasi acea cale...pe care apoi..printr-un cuvint, fapta am pierdut-o....sau suntem pe punctul de a o pierde....
Si ne pierdem calea..nu datorita altora...ci a acelui ceva ce este in noi (sa fie constiinta oare?)..care ne permite putine greseli.... Efectul lor fiind ireversibil e ca si cum ai incerca sa alini petala unei panselute, framintata inconstient in mina dura a sortii.
Radical in filtrarea faptelor, cu o maestrie guvernata de ratiune si spirit(in proportii variabile) sa ne gasim drumul ....
Atunci cand ne pierdem calea pentru care acum suntem aici, de fapt ne ascundem esenta noastra data de sinele nostru suprem. De ce ne ascundem? Pentru ca suntem pe o scara pe care urcam. Cate-odata ne oprim, mai alunecam, iar urcam. Cand incepi sa iti simti esenta tot mai pregnanat, si daca mai cazi, ori ce cadere te duce pana la urma in sus.
RăspundețiȘtergereAtunci te luminezi, incepi sa vezi lumina altora, totul e in culori vii in jur.
Apare fericirea interioara care nu o mai scoate nimeni din tine.
Bucura-te ca vei ajunge si tu aici. Bucura-te de fericirea ta si a celor din jurul tau.
Daca la inceput lumina alba stralucitoare te poate orbi, incet o intelegi si devine o permanenta armonioasa in tine.
La mine regasirea caii a fost determinata de postul tau cu cei 2 pictori :)
RăspundețiȘtergereAstfel mi-am dat seama din nou ca pt mine nu prea exista pictoru mare :) ci doar pictoru mic :) ... desi uitasem putin de lucrul acesta .... :)