"Ce este domoterapia?
Anticele invataminte indiene, geomantia chineza, imbinate cu studiile moderne ale bioarhitecturii si ale stiintelor avangardiste energetice, au condus la o noua disciplina numita domoterapie sau medicina habitatului.
Obiectivul acestei stiinte este sa aduca in spatiile in care locuim si muncim sanatate, armonie, prosperitate, fericire, sa imbunatateasca atat calitatea vietii, cat si performanta profesionala a persoanelor care traiesc in aceste spatii: case, birouri, magazine, firme, banci etc. Aceasta operatie se numeste optimizare energetica.
Constructia cladirii, asezarea mobilierului si a aparaturii electronice, electrocasnice pot fi optimizate prin respectarea unor principii de echilibru energetic. Este important ca locuitorii casei sa fie protejati de influentele geopatogene, de influxul campurilor electromagnetice de puternica intensitate, de gandurile si campurile psihice negative. Expertiza care se face presupune mijloace tehnice, precum si instrumente variate. Se recomanda construirea locuintelor pe criterii de economie energetica, folosind in structura lor materiale netoxice. În cazul spatiilor deja construite, exista mijloace de compensare a posibilelor dezavantaje venite din amplasarea sau structura acestora.
Uneori confundata cu Feng Shui-ul, domoterapia aduce un plus de flexibilitate si eficienta prin includerea unor descoperiri contemporane despre structura energetica a pamantului. Sunt luate in calcul mai multe variabile in fiecare situatie concreta (teren, materiale de constructie etc.) si, acolo unde este cazul, sunt folosite aparate de mare sensibilitate.
Ce cuprinde domoterapia?
Sanatatea casei depinde de doi factori principali: calitatea solului pe care a fost ridicata cladirea (geo) si calitatea energetica a spatiului construit (domo). De aceea domoterapia cuprinde purificarea biologic-telurica si purificarea casei.
Purificarea biologic-telurica neutralizeaza energia geopatogena generata de nodurile Hartmann. Doctorul Ernst Hartmann a demonstrat ca exista o retea energetica ce inconjoara toata planeta, compusa din meridiane si paralele ce traverseaza pamantul de la Nord la Sud si de la Est la Vest. Aceasta retea, care ii poarta numele, formeaza la intersectia liniilor verticale cu cele orizontale noduri, care influenteaza negativ starea noastra de sanatate, locul in care dormim sau lucram.
Dimensiunea Retelei Hartmann este influentata si de compozitia subsolului, de cum e construita cladirea, de structurile metalice care tind sa interfereze cu campurile electromagnetice. Ochiurile retelei sunt destul de dese, astfel incat noduri Hartmann sunt pretutindeni si au o influenta nociva.
Purificarea energetica biologic-telurica tine de geobiologie si presupune tehnici de regenerare ambientala, respectiv crearea de noi campuri subtile de vibratie mai inalta pentru a creste prezenta energiilor benefice pe terenul respectiv.
Purificarea casei este cel de al doilea domeniu al domoterapiei, intrucat aceasta se ocupa si cu studiul si neutralizarea undelor electromagnetice, undelor-forma, formelor-gand si campurilor psihice negative din interiorul spatiului de locuit. De aceea domoterapia este considerata medicina habitatului.
Chiar daca nu constientizam, corpul nostru este influentat de orice tipuri de unda din ambient. Acestea pot fi generate de obiectele din jur, alimentate sau nealimentate electric, si de persoanele care traiesc in spatiul respectiv sau interactioneaza cu acesta.
Campurile electromagnetice
Domoterapia urmareste reducerea in interiorul caselor a radiatiilor subtile congeste produse de frigider, calculator, masina de spalat si de alte instalatii electrice. Daca valorile poluarii electromagnetice sunt inalte, daunele asupra sanatatii, in special pentru sange si sistemul nervos, pot fi deosebit de mari. Neutralizarea efectelor negative se face prin aparatura construita in acest scop.
Undele-forma
In natura, fiecare forma emite o unda, o vibratie care poate avea un efect negativ sau pozitiv. Chiar si forma unei mobile are emisia sa vibratorie si poate avea o influenta subtila dizarmonica, mai ales daca partea ascutita este indreptata spre noi in locul in care dormim sau lucram. Este principiul shar-ului, al „sagetii otravitoare" din Feng Shui. Prin selectarea si rearanjarea armonioasa a obiectelor, putem face astfel incat undele-forma din ambient sa ne fie benefice.
Memoria energetica si formele-gand
Memoria energetica se refera la vibratia celor care au trait in locuinta inaintea noastra si care a ramas in pereti. Energiile subtile generate de diferite stari de spirit patrund cu timpul in peretii unei locuinte, ai unui birou, atelier sau ai altui loc. Peretii se comporta fata de vibratiile subtile emise de o persoana la fel ca un burete care absoarbe apa. La fel, persoanele care locuiesc intr-o casa isi transmit prin acel spatiu vibratia celor care vor locui dupa ei. Este foarte important, inainte de a ne muta intr-o casa noua, sa ne asiguram ca locul respectiv e energetic sanatos din punct de vedere eteric si geopatogen. Purificarea energetica de formele gand negative si de emotiile negative presupune o serie de metode si tehnici energetice de curatire, iar efectele purificarii dureaza aproximativ trei luni.
Optimizarea energetica
Asa cum locul in care traim ne influenteaza, si noi il putem influenta. Atitudinea pe care o avem fata de spatiul care ne inconjoara se reflecta in modul in care spatiul ne sustine activitatea. Cei mai multi oameni poarta de grija ambientului doar la nivel material, stergand praful sau achizitionand, de exemplu, mobila noua. Domoterapia ofera fiecaruia dintre noi posibilitatea de a folosi energia emotiilor si gandurilor pozitive pentru a imbunatati energetic spatiul dorit, fara a apela neaparat la un specialist. Este modul in care „medicina habitatului" ne sprijina in demersul de a ne crea o viata sanatoasa si conform idealurilor noastre."