Primul lucru care l-am facut in aceasta zi a fost sa ma uit pe fereastra, si sa caut primavara. Cum peisajul plin de beton, il cunoastem cu totii;) am inceput cu ochii mintii sa imi imaginez cite un licar in spatele fiecarei piese gri si muta. Apoi, cind plasmuirea era pe cale sa se produca, am ridica privirea si am vazut o semiluna....usor galbuie si statica(aparent). Nemiscarea aparenta imi aduse aminte de fiinta noastra, in ipostaze cind suntem muti sau impietriti, cind ne e greu sa ne cream un punct de vedere (era un banc pe tema asta...ca daca ai doar un punct de vedere esti limitat saraca(ul) de tine doar la un biet punct:D), cind nu stim ce dorim, sau nu ne pasa de nimic.
Universul exterior la un moment dat oglindeste astfel universul nostru interior la un alt moment dat. Si cred ca sansa noastra de a deveni mai reflexivi(mai frumosi poate) si de a invata sa ne cunoastem incepe cu simpla lectie de a privi ACUM pe fereastra.
Da, e bine sa privesti pe fereastra si sa "vezi" indiferent cu care ochi, ceva frumos. Ori ce punct de vedere va ajunge sa fie expandat la infinit astfel incat sa nu mai vedem limitari. ACUM obtinem TOT. Doar un pic de rabdare ne lipseste, si un pic de intelepciune cateodata, ca sa "vedem" asta.
RăspundețiȘtergere