sâmbătă, 4 decembrie 2010

Cine sunt eu?

"Probabil v-ati pus întrebarea “cine sunt eu cu adevărat?” Aceasta intrebare presupune depăşirea graniţelor minţii şi intrarea în apele necunoscute ale conştiinţei, acolo unde mintea nu a pătruns niciodată, în dimensiunile multiple ale fiinţei, în ceea ce psihologia occidentală numeşte “inconştient”. Sunt spaţiile interioare unde sunt depozitate toate fricile noastre, toată umbra, toate labirinturile interioare pe care mintea nu le poate cuprinde şi de aceea se teme de ele. Dorinţa de a te experimenta pe tine însuţi trebuie să fie mai mare decât frica de necunoscut. Înţelegerea profundă că acolo, în inconştient, ceea ce numim “umbră” este de fapt o parte importantă din noi, este energie a fiinţei noastre depozitată acolo, veche poate de mii de vieţi. Mulţi dintre noi avem tentaţia de a “lupta cu întunericul”, de a “lupta cu fricile” noastre, neînţelegând faptul că luptând nu facem decât să energizăm umbra, să o facem mai puternică. Nu putem lupta împotriva unei părţi din noi înşine, este un război fără speranţă care în cele din urmă ne va distruge. Singura soluţie demnă de un înger aflat în încarnare, de o fiinţă umană care-şi descoperă propria divinitate, este aceea de a privi, de a accepta, de a nu judeca. Umbra nu este decât energie, şi orice energie nu doreşte decât să se întoarcă acasă, la Creatorul său. Acceptând-o, îi permitem această întoarcere. Acceptarea aceasta provine din înţelegerea profundă că lumina şi întunericul nu sunt decât modulări pe care noi înşine le-am decis, în funcţie de ceea ce am considerat “bun” sau “rău”. Părţile care nu ne-au plăcut la noi înşine le-am respins, le-am numit “rău” şi le-am aruncat în inconştient, prefăcându-ne că nu sunt ale noastre, prefăcându-ne că aparţin “exteriorului”. Am creat astfel adevăraţi “demoni” care nu sunt alceva decât personificare propriilor noastre frici exteriorizate. Aceşti “demoni” pe care i-am hrănit timp de vieţi şi vieţi cu energia noastră se dizolvă sub puterea Prezenţei. Nu spun a “luminii”, pentru că noi suntem mult mai mult decât doar “lumină”, Fiinţa noastră este Tot ceea ce este, este Prezenţă pură. Energia “demonului” este demodulată, este purificată, este readusă în starea de energie pură care se întoarce înapoi, acasă. Mintea omenească încearcă să îngroape durererea şi astfel naşte la nivel emoţional frica enormă. Energia fricii se transferă apoi în întregul corp energetic şi în cele din urmă impregnează corpul transformându-se în boală fizică. Este acea frică pe care mulţi dintre voi o cunoaşteţi, pe care “nu o puteţi explica”, pe care o simţiţi ca pe un bolovan în stomac. Credeţi că are un motiv exterior, mama, şeful, guvernul, copilăria nefericită sau mărimea contului din bancă, dar în realitate are legătură cu aceste conţinuturi interioare care sunt propriile noastre limitări, propriile noastre bariere, propriile noastre convingeri. Faptul ca înţelegem ce suntem, cine suntem şi ca ne asumăm toate procesele interioare, rolul de creatori compleţi ai propriei noastre realităţi ne ajuta sa eliberam aceste temeri."
(Spicuiri din "Marea aventura a descoperirii de Sine-agnis)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu