Renuntarea la povestile noastre ancestrale si karmice

"Cand renuntam la calea eroului, renuntam la povestea pe care am mostenit-o si care poate fi veche de mii de ani.

Povestea noastra nu este noua - este o reluare a ceea ce ni s-a intamplat in copilarie, care este o repovestire a aceleiasi intrigi pe care am pus-o in scena, pe parcursul multor vieti.

Este aceeasi poveste care ne-a atras in familia in care ne-am nascut, pentru ca se potrivea atat de bine cu a lor.”
Este, de asemenea, saga pe care am mostenit-o de la mama si de la tatal nostru- si pe care ei au reusit sa o vindece.

Mostenim aceste rani de la parinti si le transmitem mai departe copiilor nostri, in speranta ca ei le vor vindeca pentru noi.
In Amazon, acestea sunt numite “blesteme ancestrale.”

Daca vreti sa va eliberati de bagajul pe care l-ati adus cu voi, este important sa va onorati stramosii; daca n-o faceti, ei vor continua sa traiasca prin voi si sa bantuie fiecare incercare si relatie din viata voastra.
Dar daca ii respectati si ii sarbatoriti, indiferent de cat de groaznica este mostenirea de la ei, puteti sa mergeti mai departe…si pot si ei.

Modificati-va povestea ancestrala si anulati blestemul pentru ei - pentru copiii vostri si pentru copiii copiilor vostri.

Nu va veti mai simti raniti si furiosi, cand va amintiti ca tatal vostru si-a parasit familia, nici nu va veti mai agata de vechea poveste, cum ca acesta este motivul pentru care nu puteti avea incredere in partenerii de cuplu.

Karma lucreaza in familii.

O mama distanta va creste un copil care va deveni o mama sufocanta, care va creste o fiica, iar aceasta , ca rezultat al faptului ca a fost sufocata, nici macar nu o sa vrea copii.

Intrucat fiecare generatie incearca sa rezolve mostenirea traumelor familiei, cineva trebuie sa ia o decizie constienta de a rescrie toata povestea.
In familia mea, de exemplu, bunicul si-a pierdut toti banii in timpul Recesiunii, cand avea 49 de ani.

Tatal meu si-a pierdut functia, casa si cariera si a trebuit sa fuga din Cuba in timpul revolutiei comuniste, cand avea 48 de ani.

Cand fratele meu avea 49 de ani, si-a pierdut viata.

Cand aveam 48 de ani, asa-numitul blestem al familiei - karma de care tatal si bunicul meu suferisera – m-a lovit si pe mine.

Am trecut printr-o perioada foarte dificila, in care sotia mea si cu mine ne-am despartit si ea s-a mutat cu copiii intr-un sat.

Mi-am pierdut casa si familia; retraim soarta tatalui meu si a tatalui sau, dinaintea lui.
Apoi, intr-o zi, cand ma plimbam singur prin Anzi, am fost surprins de o soapta familiara.

Am crezut ca auzisem vocea tatalui meu, care-mi spunea:

“Pana cand n-o sa-ti dai seama de ce te-ai nascut fiul meu, o sa continui sa imi traiesti viata.”



Aceasta m-a lansat intr-o investigatie de doi ani a istoriei familiei mele, unde am descoperit acest tipar al pierderii.

Apoi, m-am intors la mesajul tatalui meu si am inteles ca facusem o greseala de punctuatie.

Ceea ce incercase el sa-mi spuna era:

“Pana cand n-o sa-ti dai seama de ce te-ai nascut, fiul meu, vei continua sa traiesti viata mea.”

Atunci am putut sa-i multumesc pentru sfatul lui intelept si sa nu-l mai fac responsabil pentru soarta mea.

Sarcina mea era sa-mi dau seama ce am venit sa invat in aceasta viata - pe parcurs, am devenit autorul propriei mele povesti.

Nu mai trebuie sa retraiesc, fara sa stiu, viata tatalui meu si sa continui sa fac aceleasi greseli pe care le facusera el si chiar tatal lui.

Mai mult, propriul meu fiu fusese eliberat in intregime de “blestemul familiei.”

Cand ne rescriem povestea, ne ridicam stramosii din tina, nu-i mai facem responsabili pentru vietile noastre si ne eliberam de mostenirile negative pe care ni le-au transmis.

Renuntam la povesti cum ar fi:

“Sunt o nevrotica, pentru ca mama mea era complet nebuna”,

sau

“Sunt furios si neinteles. Exact cum era si tata, si tatal lui.”

Nu mai suntem victime ale nebuniei stramosilor nostri – in schimb, ii putem onora si le putem multumi pentru darurile lor, indiferent de cat de dureros a fost sa le primim…"