Pasind usor... imaginea aluneca nevazuta. Era caderea luminii care asigura iluzia miscarii...De fapt totul era inghetat, doar tacerea era cea care se auzea in nemiscare.
Fulgul necazut se simtea aproape aievea. Se stia de demult ca avea darul sa inghete sufletul oricarei mici panselute, si in acelasi timp sa faca sufletul unui copil sa zburde de fericire. Ahh...dualitate si contrast!
Nimic...nici o miscare vizibila ... cladirile erau intr-o stare de amorteala, crengile copacilor rari strabateau aerul intr-un mod sec si dur. Nici macar crivatul ce se simtea ca va veni nu reusea sa indulceasca asprimea lor.
Si cerul... albastru si mut... intunecat si adinc... e rareori cuprins de veselia caldurii. Iar soarele paseste neputincios, acum... cu speranta ca isi aduna fortele si ca in povesti se va revarsa iar in sufletele noastre.
Si totu-i pentru noi... aici, acum.
Acum o săptămână
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu